Ogni scarrafon’ è bell’ ‘a mamma soja

Tutt’ quant’ annanz’ a nu quadro medievale rȃ Maronn’ cȏ criatur’ ‘mbracc’ amma fatt’ ‘a stessa pensat’: Gesù bambiniell’ e bbuon’, mammamà quant’è brutt’!
Co’ tutt’ ‘o rispett’, nun se po’ guarda’.

Ma pecché?

‘O fatt’ è chist’: praticamente ȏ medioevo ce stev’ ‘a cuncezion’ che chillu criatur’ era già omm’, bell’ e fatt’ tant’è che dint’ a cierti quadr’ tenev’ pur’ nu poc’ ‘e scuccia!
Po’ a chilli tiemp’ nun se ne ‘mpurtavan’ nient’ rȏ realismo e allora accussì facevan’ ‘sti quadri cu ‘sti maronn’ e ‘sti bambiniell’, tutt’ brutt’ e cierti vvot’ pur’ cu l’uocchie ruoss’ comm’ si s’eran’ fatt’ ‘na bbott’ a volo a volo.
Po’ pe’ fortuna venett’ ‘o rinascimento e accunciaje nu poc’ ‘e ccos’: ‘e criatur’ erano cchiù accunciatiell’ e bellill’, chiattullill’ e nu mettevano suggezion’.
Chest’ pecché innanzitutto nun se pittav’ cchiù sul’ pȇ chiese, pur’ ‘a gent’ ca tenev’ ‘e sord’ vulev’ ‘e dipint’ dint’ ȇ cas’ llor’ e non necessariament’ ‘e bambiniell’ evan’ esser’ Gesù Crist’; po’ cagnaje pur’ ‘a concezion’ ‘e ll’arte…nun sul’ attenzion’ ȃ realtà accussì comm’era ma pur’ proporzione e armunia, bast’ cu chelli cos’ scuncicat’ sul’ pecché evan’ idealizza’!
Accussì fuje che e criatur’ (ma nun sul’ llor’) eran’ cchiù bbell’, ‘a genta pittat’ parev’ cchiù cristian’ e nun parev’ azzeccat’ ‘nfacc’ a nu mur’ comm’ si c’era passat’ ‘na press’ pe’ cuoll’ pecché cȏ rinascimento venett’ pur’ l’umanesimo, ossia ‘na concezion’ nov’ ‘e l’omm’ ca stev’ ȏ centro ‘e tutt’ cos’, no comm’e primm’ che ‘o centro era sul’ Ddij!

Lascia un commento