Adrian Tranquilli – chill’ rȏ Batman ‘n’copp’ ȇ craun’

Batman_mini

Al Museo Archeologico ‘e Napul’ – ‘o Museo, praticamente – sta nu fatt’ tropp’ bbell’: tu tras’ e bell’ e bbuon’ vir’ a nu Batman appis’ a capa sott’ e a chell’ata part’ nu Superman ca par’ che ten’ ‘e braccia allargate comm’ a nu Gesù Crist’.

Che sta succerenn’ ? So’ asciut’ pazz’ cca ddint’, pensa ‘a ggent’.
E invece no, succer’ ca ’n artista che se chiamm’ Adrian Tranquilli bbuon’ ha pensat’ e piazza’ e piezz’ suoi ammiscannel’ cu chill’ antic’ rȏ museo e chell’ ca ne ven’ for’ è nu fatt’ assaje massiccio!
Praticamente chist’artista famoso ‘e l’arte contemporanea ha semp’ faticat’ co’ i super eroi nun tant’ perché ce piacen’ assaje e fumetti ma pecché fondamentalmente ha capito ‘na cosa che è semp’ ‘a stessa: ca tutt’ quant’ amma semp’ tenut’ bisogno ‘e coccurun’ che ce veness’ a salva’.
L’eroe se pò chiamma’ Ercole, Gesù Cristo o Batman semp’ chell’ è.
E allora ha pigliat’ i piezz’ suoi (vint’ann’ ‘e piezz’) e l’ha mis’ a confronto cu chill’ rȏ museo e chell’ ca se capisc’ è che a ffinal’ l’arte è ‘na cosa circolare, ce sta poco ‘a fa’.

Continua a leggere “Adrian Tranquilli – chill’ rȏ Batman ‘n’copp’ ȇ craun’”

Art for casalesis

Allora, abbiamm’ subito a dicer’ che ‘a camorr’ è ‘na muntagn’ ‘e mmerd’ e purta’ l’arte e ‘a bellezza dint’ a ‘na terra ca se cunosce sul’ pô schif’ ‘e ‘sta ggent’ ‘e mmunnezz’ è ‘na granda cosa.
Detto ciò, stat’ ancor’ a ttiemp’ (fin’ ô 21 ottobre) a jì a vere’ ‘sta mostra a Casal di principe, “La luce vince l’ombra”, che sta dint’ a ‘na casa confiscata a nu camurrist’.

‘A luce, pecché ‘a luce?
Pecché ‘a luce è guarigione e speranza.
‘A luce venc’ semp’, nun ce sta nient’ ‘a fa’; ‘o dicett’ pur’ ‘o Patatern’ quann’ facett’ ‘o munn’, sia fatta luce.
E ‘a luce è pur’ ‘a granda protagonista ‘e l’opera ‘e chillu scurnacchiat’ ‘e Caravaggio che quann’ stett’ nu poc’ a Napul’ nun facett’ sul’ tarantell’ ma facett’ sciamì pur’ nu sacc’ ‘e ggent’ câ pittura soja, tanto che nu sacc’ ‘e pittor’ abbiajen’ a vule’ pitta’ comm’ a iss’.
Era ‘na pittura assaje originale e vigorosa, ‘na rappresentazion’ carnale e sincera, ca guardav’ ‘nfacc’ a realtà cu dulor’ e solidarietà.
Nu sguardo lacerato ‘e ‘na città lacerata, piezz’ ‘e pittura come frammenti ‘e ‘na quotidianeità addò ‘na femmen’ ‘e nu vascio è ‘na maronn’.

E so’ appunto chisti pittori ca ‘o vuletten’ imita’ – insieme a nu piezz’ ‘e arte assai antica, ‘a Mater Matuta, e uno contemporaneo, FATE PRESTO di Andy Warhol – ca so’ esposti ccà.
È in mostra ‘o Seicient’ napulitan’ ca fuje nu secolo assaje chin’ ‘e fermento, ca cagnaje proprj ‘a faccia râ città tra restrutturazion’ e ‘a costruzion’ ‘e palazz’, cchiese, spital’, monte ‘e pietà e tutta ‘na serie ‘e fatt’ ca s’avettana fa’ pe’ mmezz’ râ Controriforma.
Int’ a tutt’ ‘stu ferment’, venetten’ chiammat’ a fatica’ nu sacc’ ‘e llor’: stuccatori, piastrellist’, artigian’ ca facetten’ cos’ ‘e pazz’ tanto che fuje chiammat’ il secolo d’oro dell’arte napoletana!

‘Na plasticità rivoluzionaria,’na spiritualità nova e nu sguardo classico râ realtà so’ fondamentalmente ‘e caratteristiche ‘e sti pittori comm’ a Massimo Stanzione, Pacecco De Rosa, Battistello Caracciolo e altri c’hanna fatt’ ‘a storia râ pittura a Napul’ e che mò portan’ a luce addò ce ne sta assaje bisogno.

 

© Angela Giuliano 2015

 

 

Warhol a Napoli, nu fatt’ assaje pop

«Amo Napoli perché mi ricorda New York, specialmente per i tanti travestiti e per i rifiuti per strada. Come New York è una città che cade a pezzi e nonostante tutto la gente è felice come quella di New York».

Warhol s’è truat’ bbuon’ a Napul’ pecché l’arricurdav’ New York pȃ mmunnezz’, accucchiat’ dint’ȇ vic’ comm’ nu piezz’ ‘e arredamento kitch vicin’ ȇ monument’ storici e pȇ femmeniell’, vere e proprie dive rȇ quartier’: chist’ ca se muvevan’ comm’ figure mitologiche ‘ngopp’ ȇ tacc’, doppie e sinuose ‘ngopp’ a ‘na terra fatt’ ‘e acqua e fuoc’, in un equilibrio ca ten’ custanz’ sul’ dint’ȃ precarietà.
Mò si pur’ chist’artist’ tenev’ nu mod’ ‘e vere’ allisciat’, superficial’ (dint’ o sens’ che scorr’ ‘ngopp’ a superficie) è stat’ capace ‘e affunna’ e mman’ dint’ o magma simbolico ‘e chesta città e ha regalat’ a ‘na maner’ tradizional’ ‘e vere’ Napul’ nu sguard’ nuov’.
Dint’ a ‘na città mai tal e qual a se stessa, è stat’ cazz’ ‘e azzecca’ ‘o marchio suoj fatt’ ‘e serialità, ripetizione, rispettandone però ‘a natura anarchica e straripante facenn’ e ritratt’ rȃ ggent’ cu tutt e culur’ scumbinat’, che ascevan’ pe’ ffor’. Continua a leggere “Warhol a Napoli, nu fatt’ assaje pop”